Seria de 10 dezbateri „Implicarea tinerilor în dezvoltarea locală” a ajuns la final
Ne bucurăm să anunțăm că s-a încheiat și cea de-a doua serie de dezbateri publice cu tema „Implicarea tinerilor în dezvoltarea locală”. În perioada 27 ianuarie – 7 februarie, REPER a derulat împreună cu partenerul, Societatea Academică de Științe Administrative, 5 evenimente online cu sprijinul și participarea celor 10 licee implicate în proiect: Colegiul Național Vlaicu Vodă și Liceul Tehnologic Regele Mihai I din Curtea de Argeș, Colegiul Național Unirea și Liceul Teoretic Marin Preda din Turnu Măgurele, Liceul Tehnologic Nicolae Balcescu și Colegiul Național Neagoe Basarab din Oltenița, Liceul Teoretic Grigore Tocilescu și Liceul Tehnologic Tase Dumitrescu din Mizil, precum și Colegiul Național Ion Luca Caragiale și Liceul Tehnologic Petrol din Moreni.
Agenda dezbaterilor a inclus prezentarea rezultatelor unui studiu cu privire la soluțiile prioritare pentru dezvoltarea locală, exemple de bune practici cu privire la implicarea și informarea tinerilor din partea stakeholderilor prezenți, dar și un exercițiu de identificare a oportunităților și programelor în care pot fi implicați tinerii cu sprijinul actorilor din comunitate.
La dezbateri au participat o serie de reprezentanți ai instituțiilor centrale și locale, dar și ai altor părți interesate de la nivel local: Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă, Eurodesk Romania, Instituția prefectului din județele Argeș, Teleorman, Călărași, Prahova și Dâmbovița, Consiliile Județene Argeș (Direcția pentru Cultură), Teleorman și Călărași, Camerele de Comerț, Industrie și Agricultură din județele Argeș, Teleorman, Călărași și Prahova, precum și reprezentanți ai Asociației Oamenilor de Afaceri Argeș, Salvați Copiii Argeș și Consiliilor Județene ale Elevilor din Prahova și Teleorman.
Evenimentele fac parte din proiectul „Tineri cu inițiativă pentru promovarea culturii civice în Regiunea Sud” care își propune să sprijine tinerii din regiunea Sud-Muntenia să devină cetățeni activi și parteneri reali de dialog pentru autoritățile publice prin îmbunătățirea ratei de participare a acestora la soluționarea problemelor cu care se confruntă comunitățile din care fac parte. Proiectul beneficiază de o finanțare în valoare de 51.215,25 Euro, prin programul Active Citizens Fund România, finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021.
O descriere detaliată a activităților proiectului, precum și rezultatelor urmărite este disponibilă pe pagina de internet a proiectului la http://administrative-sciences.com/ro/proiecte/proiect-active-citizens-fund-romania sau https://reper.info.ro/project/tineri-cu-initiativa-regiunea-sud/#1614877981037-7ee70e3b-8fda. Tot aici veți putea afla noutăți despre activitățile derulate și rezultatele deja obținute.
Conținutul acestui website nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a Granturilor SEE și Norvegiene 2014-2021; pentru mai multe informații accesați www.eeagrants.org. Informații despre Active Citizens Fund România sunt disponibile la www.activecitizensfund.ro.