Asociația REPER pentru Management prin Valori atrage atenția cu privire la consecințele nefaste pe care le va produce recenta decizie a Curții Constituționale a României, atât în privința credibilității angajamentului anticorupție al României, cât și al capacității acesteia de a-și respecta angajamentele asumate față de Uniunea Europeană și OECD.
Curtea Constituțională a constatat astăzi, 29 mai 2025, neconstituționalitatea obligației de declarare a averii deținute de soț/ soție și de copii aflați în întreținere, precum și a obligației de publicare a declarațiilor pe site-urile instituției și al Agentiei Nationale de Integritate.
Reamintim că aceste obligații au fost introduse în legislația românească ca măsuri de prevenire și combatere a corupției, în considerarea faptului că vigilența publică este un instrument util într-un stat de drept.
Având în vedere că deciziile Curții Constituționale sunt definitive, solicităm membrilor Parlamentului, prin comisiile de specialitate, să abordeze cu maxima seriozitate punerea în acord a dispozițiilor legale cu textul constituțional și să organizeze consultări cu experți în domeniu, pentru a identifica cele mai bune opțiuni pentru a păstra nealterat rolul declarațiilor de avere.


