Am dat startul dezbaterilor între tineri și stakeholderii locali din Regiunea Sud
Ne aflăm în plină efervescență civică și ne apropiem de jumătatea seriei de #10 dezbateri publice la care iau parte elevii formați în sesiunile de educație civică. Primele dezbateri marca „Tineri cu inițiativă pentru promovarea culturii civice în Regiunea Sud” au fost organizate la #Curtea de Argeș în 23 noiembrie, la #Turnu Măgurele pe 25 noiembrie și la #Oltenița pe 8 decembrie. Până la finalul anului, ne vom întâlni virtual pe 20 și 21 decembrie cu partenerii din #Mizil și #Moreni.
Evenimentele contribuie la realizarea scopului pe care REPER și SASA și l-au propus de a îndruma 200 de tineri să devină cetățeni activi și parteneri reali de dialog pentru autoritățile publice din zona în care aceștia locuiesc. În cadrul dezbaterilor vor fi prezentate provocările și problemele identificate de tineri în fiecare dintre comunitățile lor, precum și posibile soluții pentru remedierea acestora. Reprezentanții autoritățile locale, mediului de afaceri și cei ai societății civile sunt așteptați să formuleze propriul punct de vedere în ceea ce privește prioritizarea și abordarea, după caz, a propunerilor venite din partea tinerilor.
Considerăm că tinerii pot fi o sursă de soluții inovative care să răspundă nevoilor actuale ale societății, mai ales în contextul crizei epidemiologice. Pentru a valorifica acest potențial în mod constructiv în societate, este însă nevoie ca tinerii să dobândească o înțelegere mai detaliată a conceptelor și mecanismelor cu care operează administrația, dar și să aibă șansa de a se face auziți. Acest lucru este posibil și cu ajutorul liceelor partenere și implicarea cadrelor didactice de la:
- Curtea de Argeș – Colegiul Național Vlaicu Vodă și Liceul Tehnologic Regele Mihai I;
- Turnu Măgurele – Colegiul Național Unirea și Liceul Teoretic Marin Preda;
- Mizil – Liceul Teoretic Grigore Tocilescu și Liceul Tehnologic Tase Dumitrescu;
- Oltenița – Liceul Tehnologic Nicolae Bălcescu și Colegiul Național Neagoe Basarab;
- Moreni – Colegiul Național I.L. Caragiale și Liceul Tehnologic Petrol.
Proiectul „Tineri cu inițiativă pentru promovarea culturii civice în Regiunea Sud” este implementat în parteneriat de Asociația Societatea Academică de Științe Administrative și Asociația REPER pentru Management prin Valori și beneficiază de o finanțare în valoare de 51.215,25 Euro, prin programul Active Citizens Fund România, finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021.
O descriere detaliată a activităților proiectului, precum și rezultatelor urmărite este disponibilă pe pagina de internet a proiectului la http://administrative-sciences.com/ro/proiecte/proiect-active-citizens-fund-romania sau https://reper.info.ro/project/tineri-cu-initiativa-regiunea-sud/#1614877981037-7ee70e3b-8fda. Tot aici veți putea afla noutăți despre activitățile derulate și rezultatele deja obținute.
Conținutul acestui website nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a Granturilor SEE și Norvegiene 2014-2021; pentru mai multe informații accesați www.eeagrants.org. Informații despre Active Citizens Fund România sunt disponibile la www.activecitizensfund.ro.