Ne întoarcem la Caransebeș pentrua sărbători Centenarul Marii Uniri împreună cu Colegiul Național „C.D. Loga”
REPER pentru Management prin Valori se întoarce în Caransebeș, în parteneriat cu Colegiul Național „C.D. Loga”, unde a organizat joi, 1 noiembrie, un atelier menit să dezvolte competențe de elaborare a proiectelor cu finanțare nerambursabilă în rândul tinerilor liceeni. Cunoștințele dobândite de cei 29 de elevi participanți la atelier vor fi utilizate pentru a elabora 5 propuneri de proiect care au la bază idei de celebrare a celor 100 de ani de la Marea Unire.
Ideile vor fi prezentate în fața colegilor, conducerii Colegiului Național „C.D. Loga” precum și altor părți interesate pe 29 noiembrie, într-un eveniment dedicat Centenarului. Anterior, REPER a realizat instruirea altor 29 de elevi din Colegiul Național „Traian Doda” care au elaborat și prezentat cinci inițiative în fața conducerii primăriei, precum și în fața a peste 70 de colegi și profesori. Cele două evenimente sunt implementate cu sprijin financiar din partea Primăriei Municipiului Caransebeș.